sâmbătă, 10 noiembrie 2012
Marius Şumudică: Dacă voi afla că Walter e patron, voi pleca de la U Cluj
,,Este o provocare pentru mine. O echipă cu istorie, o echipă cu
identitate, cu suporteri pătimaşi, într-unul dintre cele mai frumoase oraşe din
ţară. Am venit la Cluj cu inima deschisă să fac treabă. Să dea Dumnezeu să
facem rezultate împreună.
Sunt un tip dintr-o bucată şi un tip în momentul în care nu-mi convine ceva
imediat spun, indiferent cine este şi ce repercursiuni există fiindcă eu sunt
un om corect şi tot timpul mi-a plăcut să spun lucrurilor pe nume.
Deocamdată am semnat până la vară şi de la vară vom vedea ce va fi.
În primul rând îmi doresc foarte mult ca lumea să revină la stadion,
fiindcă acest stadion merită mult mai mult, suporterii merită mult mai mult.
Acesta e primul obiectiv.
Voi face tot ceea ce ţine de mine şi investitori să aducem jucători,
fiindcă este nevoie în momentul de faţă nu numai numeric, cât şi valoric.
Am vorbit foarte puţin prin telefon cu dânsul. Este un om care îşi doreşte
foate mult să ajute această echipă. În primul rând vrea să câştige publicul, să
aducă lumea la stadion prin tot ceea ce face.
Eu nu prea trădez. Nu sunt omul care să mă dau la o parte pentru nimic în
lume. În momentul de faţă, pentru mine U Cluj înseamnă tot. Tot timpul o să am
o discuţie cu suporterii. Am primit un telefon de la un suporter şi mi-a
transmis că pentru ei este foarte important să câştige meciul cu CFR. Este ca
şi cum ar lua campionatul. Voi face tot ceea ce ţine de mine ca suporterii să
fie mulţumiţi după acel joc.
Pentru mine înseamnă enorm când baţi Steaua. Sunt cele mai frumoase zile
din viaţa mea.
În orice domeniu în care nu eşti plătit la timp, cu siguranţă în momentul în
care te duci la serviciu nu eşti sută la sută cu inima, fiindcă toată lumea
munceşte pentru o situaţie mai bună din punct de vedere material.
În momentul de faţă U Cluj este într-o situaţie delicată şi ne batem pentru
evitarea retrogradării.
Eu nu am de-a face absolut nimic cu domnul Walter şi am venit să muncesc la
U Cluj în speranţa că, cu cine am vorbit la telefon şi cu cine am semnat actele
mi-au promis că luni vor fi alături de echipă, că vor veni şi vor achita
absolut toate restanţele. Eu nu îl recunosc pe domnul Walter ca patron, că n-am
nici o treabă cu domnul Walter. Eu vă spun că dacă dânsul ar fi în continuare
la U Cluj, eu n-aş mai rămâne antrenor. Nu pot să conduc o echipă care are un
patron şi mai este şi la Petrolul. Eu nu mă prostituez. N-aş fi făcut pasul
acesta, dacă ştiam că echipa nu mai este patronată de domnul Walter şi dacă voi
afla lucrul acesta, voi pleca de la U Cluj.
Luni sper ca lucrurile să fie transparente, să vedem ce se întâmplă cu
Universitatea Cluj. Aceşti oameni cu care am vorbit mi s-au părut echilibraţi
şi care vor să facă ceva pentru această echipă.
În general mă interesează stabilitatea, nu neapărat partea materială. Să
pot să fiu liniştit, să pot să-mi fac treaba. Pretenţii, deocamdată trebuie să
dăm şi după aceea. Nu semnam acel contract, dacă nu credeam în acest proiect. U
Cluj este o echipă grea, având în vedere că în spate sunt nişte suporteri
pătimaşi, pe care nu poţi să-i minţi niciodată.
Jucătorii dacă nu vor fi loiali faţă de U Cluj, cu mine nu există a doua
oară. În momentul în care primul jucător mi-a greşit şi a greşit faţă de club,
a doua oară nu mai are nici o şansă.
Am înţeles că în momentul în care am semnat cu domnul Mărginean, mi s-a
spus că în următoarele zile, până se preiau, sunt nişte acte, trebuiesc
semnate, durează. Nu cred că azi ai dat clubul şi gata. Merg pe încredere. Când
vor suporterii, le stau la dispoziţie, stau de vorbă.
”
http://www.youtube.com/watch?v=nWY2rsG5h-4
http://www.youtube.com/watch?v=KL0CY64sZ9M
http://www.youtube.com/watch?v=nWY2rsG5h-4
http://www.youtube.com/watch?v=KL0CY64sZ9M
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu